Scott Anderson – Lawrence în Arabia

lawrenceBazată pe cercetări extinse și intense, muncă asiduă în arhive, Lawrence în Arabia aduce o nouă perspectivă asupra modului în care s-a configurat lumea Orientului Mijlociu. Cu o acțiune de proporții epice, portretizări expresive, accente critice în condamnarea distrugerilor provocate de comploturile coloniale europene, volumul surprinde strălucit felul în care nesăbuința trecutului declanșează suferința prezentului.

Printre numeroasele istorii individuale din Primul Război Mondial care vor fi povestite și repovestite în cadrul centenarelor commemorate între 2014 și 2018, cea a lui T.E. Lawrence iese în evidență… Cartea lui Anderson nu putea fi mai oportună. Acum, când atenția întregii lumi se concentrează asupra Siriei și Egiptului, este uluitor să privești în urmă cu o sută de ani și să vezi un tablou asemănător…. Apelând la o distribuție bogată, Anderson reușește să exploreze haosul din Orientul Mijlociu de la începutul secolului al XX-lea dintr-o varietate de perspective distincte și revelatoare totodată. O mărturie captivantă, de o mare complexitate și profunzime. – The New York Times Book Review

Vastă, hipnotică și – să îndrăznim să o spunem – cinematografică în detaliu, Lawrence în Arabia ilustrează modul în care biografia și istoria se potențează reciproc. – The Wall Street Journal

Absorbiți de măcelul ce avea loc în tranșeele Europei în Primul Război Mondial, combatanții occidentali acordau prea puțină importanță teatrului de luptă din Orientul Mijlociu. Ca urmare, conflictul de aici a fost influențat surprinzător de mult de o mână de aventurieri și ofițeri de rang mărunt aflați departe de marile coridoare ale puterii: Curt Prüfer – universitar tern, atașat pe lângă Ambasada Germană din Cairo, Aaron Aaronsohn – renumit agronom provenit din România și sionist înflăcărat. William Yale – descendent scăpătat al unei familii aristocratice americane. În centrul acestui cerc se afla Lawrence – la începutul lui 1914, doar un arheolog care lucre la săpături prin deșerturile Siriei. În 1917 ajunsese deja cea mai romantică figură din Primul Război Mondial, luptându-se atât cu inamicii Marii Britanii, cât și cu propriul guvern pentru a-și transforma în realitate viziunea sa asupra destinului poporului arab. Drumurile încrucișate ale acestor patru personaje – intrigile pe care le-au pus la cale, bătăliile pe care le-au purtat, trădările pe care le-au suferit sau le-au uneltit ei înșiși – oglindesc grandoarea, complexitatea și tragedia războiului din deșert.

Order Lawrence în Arabia Preț @ RON69,00

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *