Adrian Şchiop – Zero grade Kelvin

CarteŞchiop nu tratează fără complexe problema homosexualităţii. Nu oferă ceea ce pare că oferă la început: povestea alambicată a unui personaj condamnat să fie un freak*. El are alte obsesii: să scrie cât mai precis despre emisiunile, muzica şi prietenii care îi plac. Iar asta devine la el un soi de ştiinţă, garnisită cu jargonul de rigoare. Ia în serios tot ceea ce înseamnă subcultură, adică exact ceea ce îi oripilează pe intelectualii cu ştaif de pe la noi.

Personajul fără nume din Zero grade Kelvin e un român care pleacă în Noua Zeelandă, sub acoperirea unei excursii turistice, cu gândul să-şi construiască acolo o viaţă „în adevăr, linişte şi dreptate” – dar, cum nu reuşeste să-şi prelungească viza, rămâne „pe naşpa”, deci ca ilegal.

El pleacă la cules de mere într-un orăşel din sud, cazându-se într-un hostel* unde cunoaşte tineri din toată lumea: cei din ţările bogate sunt turişti reali, cei din lumea a treia pretind acelaşi lucru, dar în realitate vor doar să adune ceva bani .

Oricum, acolo diferenţele se şterg: cu toţii muncesc să facă ceva bani, filosofează şi îşi petrec serile cu discuţii, alcool şi iarbă. Alţii, cum sînt Hansie şi Katalin, amicii românului, se cuplează şi îşi continuă călătoria împreună. Aşadar, drumurile lor se despart – englezul Hansie îşi continuă călătoria în Asia săracă, în timp ce personajul nostru vagabondează prin Noua Zeelandă, în căutarea unui job şi a unei vieţi mai bune: se mută în Auckland, bate cluburile rock şi gay, se angajează ca zugrav, se mută într-un parc de rulote cu Ernie, un tip semiretardat social şi timid, proaspăt ieşit din puşcărie.

În fauna de dubioşi de acolo, o descoperă pe Astrid, „floarea neagră a parcului” – o româncă ciudată de 28 de ani, care trăieşte singură şi nu prea e clar cu ce se ocupă. În absenţa unui viitor cert, viaţa curge la întîmplare: vagabondajul continuă cu un party de revelion, ţinut la nişte necunoscute dintr-o staţiune maritimă, unde personajul se trezeşte în pat cu o adolescentă de 16 ani, şi apoi din nou la Hastings.

Pe lîngă un sens în viaţă, personajul încearcă să găsească şi o orientare sexuală care să-l exprime cât de cât: se simte vag atras de băieţi, dar se pare că nu e suficient pentru a deveni homosexual.

Capitolul care încheie cartea e un fel de poezie-manifest SF: „Suntem mamifere şi din asta nu se poate scăpa”.

freak: o persoană cu aparenţe şi comportamente ieşite din comun
hostel: pensiune

De acelaşi autor:

Pe bune/pe invers

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *