Samuel Beckett – Opere I. Integrala prozei scurte

1Premiul Nobel pentru Literatură, 1969

“pentru scrierile sale, care – în noile forme de roman sau dramă – caută o atitudine pentru sărăcia omului modern “

Samuel Beckett, câştigător al Premiului Nobel pentru Literatură în 1969, este unul dintre cei mai profunzi şi mai originali scriitori ai secolului XX. Felul în care proza lui exprimă suferinţa şi izolarea conştiinţei umane a schimbat faţa literaturii universale. Beckett vorbea despre proza scurtă ca despre unul dintre momentele importante ale operei sale, un mediu extrem de intens în care şi-a distilat ideile. Strânsă într-un singur volum, proza lui dă imaginea evoluţiei artistice, dezvăluindu-i în acelaşi timp scriitura ca parte a unui proces într-o perpetuă mobilitate.

Figură distinsă a literaturii absurdului, Samuel Beckett (1906-1989) excelează în egală măsură în arta romanului, în dramaturgie şi în nuvelistică. El pune în scenă, în cele mai diverse forme, tragedia gândirii care îşi pierde statutul de inteligenţa ordonatoare într-un univers ce alunecă iremediabil în iraţional. Povestirile şi nuvelele reunite în volumul Integrala prozei scurte oferă o perspectivă panoramică asupra evoluţiei scriiturii sale, de la proza cu puternice expresii joyceene din prima perioadă de creaţie, încarcată de erudiţie şi intertextualism ce devin pe alocuri obscure, la cea autoreferenţială şi minimalistă din ultima perioadă. Respingând categoric elementele tradiţionale legate de intrigă, personaje şi decor, textele lui Bechett creează o lume golită de semnificaţii, a spaţiilor claustrofobe şi a pustietăţilor întunecoase, populata de mizantropi cinici şi angoasaţi, vagabonzi cu trupuri şubrede şi solitari apatici care se străduie fără speranţă să exprime inexprimabilul şi să găsească un scop unei existenţe lipsite de finalitate. Această viziune sumbră a vieţii ca agonie este ilustrată în limbajul esenţializat la maximum cu o subtilitate care face din Beckett unul dintre cei mai mari stilişti ai secolului XX.

De acelaşi autor

Proust

Order Opere I. Integrala prozei scurte Preţ @ RON42,95

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *