Rowan Somerville – Sfârşitul somnului

CARTESfârşitul somnului constituie o tulburătoare scrisoare de dragoste adresată culturii arabe, în care regăsim specificul acelui spaţiu, cu importanţa acordată onoarei şi prieteniei, cu obiceiurile sale, cu poveştile sale, cu particularităţile sale culinare, totul fiind înfăţişat într-o notă jucăuşă, mustind de umor.  În această povestire hipnotică şi exuberantă ce se desfăşoară în oraşul Cairo, cel din timpuri moderne, Fin, un jurnalist irlandez sărac lipit, se trezeşte într-o dimineaţă cu o mahmureală îngrozitoare şi o vânătaie cumplit de dureroasă pe coapsă. Fin se pomeneşte implicat într-o aventură exotică prin străvechiul oraş arab, care-i va încerca până la limită curajul şi rezistenţa trupească şi sufletească. El va porni în urmărirea unei poveşti, având legătură cu existenţa unei comori, pe care, spre a o descoperi, e necesar să îl găsească pe prietenul său Farouk, un povestitor de profesie care cunoaşte amănunte despre lucrurile ce îl interesează pe Fin. Impulsionat de whisky şi de mii de pahare de ceai, Fin ajunge în căutarea sa până în umbra Marii Piramide din Gizeh, printre prăvălii îngrămădite unde se vinde kebap, urmărind povestea ce îl fascinează chiar şi în pustietăţile deşertului. Cu un umor plin de senzualitate, acest roman ne dezvăluie pelerinajul printr-o cultură străină al unui bărbat aflat în căutarea sensului existenţei sale, şi care, pe traseu, ajunge să se transforme şi să se cunoască pe sine.

Order Sfârşitul somnului Preţ @ RON24,99

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *