Radu Ciobotea – Apărătorii – Ultimul meterez


De Sorin Bogdan

Două organizaţii secrete, Apărătorii şi Cuceritorii, se confruntă pentru supremaţie asupra Europei la începutul secolului al XV-lea. Apărătorii, elita luptătorilor care apără Europa creştină de ameninţarea distrugerii totale, se împotrivesc ascensiunii Cuceritorilor, care reprezintă lumea Asiei centrale, care doreşte ştergerea de pe faţa Pământului a civilizaţiei creştine, în spiritul vechilor legi ale lui Ginghis Han. Confruntarea celor două lumi se petrece în Moldova lui Ştefan cel Mare, al cărui strateg este căpitanul Cosmin Oană, unul din cei mai buni “apăratori”. În paralel cu marile bătălii, povestea urmăreşte destinul celor doi copii ai căpitanului Oană, Alexandru şi Ştefănel. În timp ce Alexandru este educat în spiritul civilizaţiei veneţiene, Ştefănel este răpit de tătari şi învaţă tainele şi tehnicile de luptă asiatice, întorcându-se la Istanbul şi preluând conducerea Ordinului Cuceritorilor. Bătălia finală coincide cu regăsirea celor doi fraţi şi schimbă decisiv destinul Europei.

Apărătorii este un roman fascinant şi extrem de modern, cu acţiuni care se desfăşoară în paralel pe mai multe planuri, bătălii formidabile şi descrieri de civilizaţii mai puţin cunoscute. Scrisă într-un ritm alert, cinematografic, povestea îşi poartă eroii prin toate colţurile lumii, de la Veneţia, trecând prin peninsula Balcanică, Moldova, Istanbul, munţii Caucaz, Mongolia şi ajunge, refăcând Drumul Mătăsii, până în Japonia stăpânită de clanurile ninja.

Extrem de bine documentat, Radu Ciobotea reuşeşte să refacă atmosfera secolului al XV-lea, într-un context al eternei bătălii dintre Bine şi Rău, dintre strălucirea civilizaţiei renascentiste şi barbaria hoardelor tătare. “Apărătorii” nu este doar un roman istoric de capă şi spadă, ci conţine toate elementele unei intrigi oculte, poveşti de dragoste, mistere şi tradiţii din toate colţurile lumii. Ne descrie apariţia primelor ziare, sisteme de comunicaţie rapida inventate acum 500 de ani, tactici si strategii de război, mentalităţi, obiceiuri şi stiluri de viaţă, un univers fantastic şi credibil, în care personajele se mişcă natural. Dacă Stăpânul inelelor se întâlneşte undeva cu Codul lui da Vinci, atunci sigur, în scenariul lui Radu Ciobotea. Păcat că niciun regizor român nu a pus încă ochii pe el.

Născut la 1 iulie 1960, Radu Ciobotea este un scriitor român cu o bogată experienţă jurnalistică. Redactor la “Evenimentul zilei”, unul din cele mai importante cotidiane din România de după Revoluţie, a fost corespondent de război pe fronturile din fosta Iugoslavie, publicând mai multe volume de reportaje de război şi analize istorice. Este doctor în literatura comparată la Universitatea “Babes-Bolyai” din Cluj, membru al Uniunii Scriitorilor din România şi conferenţiar la Catedra de Jurnalism a Universităţii “Aurel Vlaicu” din Arad. În prezent, pregăteşte continuarea romanului “Apărătorii”. A murit în ziua de Paști a anului 2021, la vârsta de 61 de ani, lăsând urmașilor săi un scenariu de Neflix, cum avea să scrie Marius Ghilezan în „România liberă.”


Order Apărătorii (vol. I) Preţ @ RON50,00

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Sorin Bogdan

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *