Radu Ciobotea – Apărătorii – Ultimul meterez

Acum 500 de ani, povestește autorul, Europa era amenințată de un mare pericol: ordinul secret al Cuceritorilor, care adunase sub semnul Șarpelui și al Săgeții elita războinicilor Asiei, pregătea Marea Invazie. Visul acestor războinici era sa readucă în țărână întreaga civilizație europeană, pentru a împlini edictul marelui Gingis Han.
În Europa, ordinul secret al Apărătorilor, sub semnul Scutului și al Spadei, reprezintă elita luptătorilor care apăra lumea creștină de amenințarea distrugerii totale. Ei protejează cele mai importante capete încoronate ale Europei și schimbă cursul bătăliilor, atunci când este nevoie.

Ion Zubaşcu: „de la Rimbauld încoace, se scrie pentru raft, nu pentru suflet”

În toamna anului 2010, Ion Zubaşcu a prins o formă de zile mari la atelierelationale, o serie de întâlniri interactive cu scriitori, pe care le organiza Răzvan Ţupa la cafeneaua Dalles din Bucureşti. Mi-l amintesc pe Ion Zubaşcu din spectacolele cenaclului “Flacăra“ din adolescenţa mea, când cânta “Te salut, generaţie-n blugi“, “Fost-am omu’ pădurii“, “Când s-o-mpărţit norocu’’” sau magice colinde maramureşene. toată viaţa am crescut în bătaia vântului, în voia lui Dumnezeu fiul unui “duşman al poporului” lichidat de comunişti în Închisoarea de la Sighet, Zubaşcu a debutat în revista “Flacăra“ condusă de Adrian Păunescu. apariţia la televiziune şi în presa de la Bucureşti a unui profesoraş dintr-un sat de pe Valea Izei din Munţii Maramureşului a iritat şefimea comunistă din judeţ. a fost reclamat la Ceauşescu, însa Păunescu l-a salvat. Cei din generaţia google pot mai greu să înţeleagă cum reuşeau scriitorii din epoca comunistă să citească literatură străină contemporană cu ei şi cât de pretioase erau “caietele de americanistică” trimise prin poştă de profesorul Marcel Pop Corniş de la Timişoara. Ion Zubaşcu n-a ştiut niciodată să facă bani decât din scris şi pentru că din poezie nu se poate trăi, s-a făcut jurnalist până când ultimul dintre cei patru copii a terminat facultatea. destinul unui copil este unic, ireversibil si irepetabil, pe când poezia mea, dacă este ceva de capul ei, valoarea ei nu se pierde niciodată. dimpotrivă, sporeşte ca vinul vechi. mi-am amânat cărţile, dând prioritate vieţii. Acum, Ion Zubaşcu trăieşte doar în literatură, toată ziua citeşte şi scrie. E supărat că, odată cu Rimbaud, poezia şi-a pierdut dimensiunea baladescă, epicul şi dramaticul. a debutat târziu, la 32 de ani, cu “gesturi şi personaje” (1982), sub girul lui Şaurentiu Ulici, dar nu s-a regăsit niciodată în generaţia optzecistă. Dintotdeauna a scris o poezie epică şi dramatică, a considerat mijloacele de expresie nişte unelte, spre deosebire de...

Radu Aldulescu – Ana Maria şi îngerii

Ultimul roman al lui Radu Aldulescu, Ana Maria şi îngerii, este povestea dură a vieţii unei femei care trebuie mereu să o ia de la început. Personajul principal trece prin istoria unei epoci zbuciumate, stranii şi crude a Europei Centrale din anii ’90. Mariana, o fată din Arad, s-a căsătorit pe timpul comunismului, cu un escroc, aventurier şi un afemeiat notoriu. După ce a cheltuit toţi banii de la nuntă, a început să ia sume tot mai mari de la diferite persoane, promiţându-le că le face rost de televizoare color şi videocasetofoane. Acestea nu se găseau pe piaţa liberă. Ea era profesoară dar şi vânzătoare la magazinul de electrocasnice din localitate. Sfârşită de calvarul urmăririi de către datornici, şi-a luat – vorba românului – lumea în cap şi a trecut fraudulos graniţa  dintre România şi Ungaria. Ajunsă în lagărul de la Traiskirchen, aflat la sud de Viena, a fost violată de unsprezece kosovari. Cu gândul la a-şi aduce în Austria fata rămasă la părinţi, a dormit prin gări, a cunoscut viaţa de homeless, a muncit din greu ca servitoare la pensiunea lui Kraml, unde l-a cunoscut pe sârbul Mirko, tigan sârbesc. Acesta din urmă i-a promis că o ajută să-şi aducă fetiţa, de doar câţvia ani. Între timp, regimul comunist o condamnase în lipsă pentru înşelătorie şi plecarea sa ilegală. Ana Maria, îngerul ei, i-a fost dată tatălui. După o aventură greu de descris, a reuşit să o aducă clandestin la Viena. Când se credea o femeie împlinită, Ana Maria, ajunsă adolescentă, a fost internată de urgenţă la un spital din Viena. Acolo medicii nu i-au descoperit boala, tratând-o ca pentru o răceală iar psihologul recomandându-i să-şi înceapă viaţa sexuală. Disperată, şi-a dus fata înapoi în ţară. Căzuse regimul Ceauşescu. Medicii de la Timişoara au fost primii care au descoperit lupusul, o boală gravă care provoacă mereu febră şi...

Horia Barna: „Editorii spanioli sunt interesaţi de literatura română contemporană”

– interviu cu Horia Barna, director proiect-pilot „Spania la Bookfest 2010”. Cunoscutul hispanist a fost director patru ani la ICR Madrid, unde s-a remarcat prin promovarea valorilor româneşti. – De ce Spania? – Spania, ţară invitată la Bookfest. A fost un proiect pilot. Bookfest încearcă să se pună pe harta marilor târguri internaţionale.  Cred că alegerea Spaniei ca ţară invitată a fost inspirată. În primul rând că există deja o puternică legătură între cele două ţări. Există aproape un milion de românia în Spania. Relaţiile de toate formele şi de toate categoriile se mişcă din ce în ce mai mult. Spania a deţinut preşedinţia Uniunii Europene în această perioadă. A fost ca la Euroviziune, într-un fel. Comparaţia este uşor forţată.Dar trebuie înţeles complexul politic şi social. – De ce scriitorii aceştia? – Interesul pentru cultura spaniolă e din ce în ce mai mare şi la noi. În ultimii 15-20 de ani, s-au afirmat în lume din ce în ce mai mulţi scriitori hispanici. Fie din Spania, fie din spaţiul latino-american, aceştia sunt tot mai căutaţi. Poate şi această raţiune a fost un element determinant în alegerea Spaniei, ca ţară invitată. – Care a fost relaţia cu guvernul spaniol? – Ministerul culturii din Spania şi Federaţia Editorilor din Spania au acceptat propunerea. Ei oferă foarte multe subvenţii pentru traduceri. Asta e foarte important. Consideră România ca placă turnantă pentru toată regiunea de est şi de sud-est a Europei. Membrii delegaţiei mi-au mărturisit şi mie şi altora că s-au simţit în România ca într-o ţară latino-americană, chiar dacă nu la fel lingvistic, dar ca atmosferă şi ca mentalităţi au fost ca acasă. – Câţi scriitori au venit? – Opt scriitori, şase romancieri şi doi dramaturgi. Sunt nume sonore care n-au participat. Doi traducători au fost prezenţi la dezbateri. Joaquin Garrigos Bueno, o adevărată instituţie a traducerilor din română în spaniolă, zeci...