Radu Bodea – Infracţiuni prevăzute în legi speciale

UnknownAutorul prezinta in sectiuni distincte fiecare act normativ care cuprinde dispozitii penale, analizand, atat din punct de vedere teoretic, cat si practic, obiectul juridic si obiectul material, latura obiectiva si latura subiectiva a infractiunilor, sanctiunea prevazuta, precum si dispozitiile speciale de procedura, in cazul in care acestea exista.

Cartea se adreseaza in primul rand practicienilor, dar poate fi utila tuturor celor care isi desfasoara activitatea in domeniile aratate si care pot fi implicati in savarsirea sau in constatarea unor asemenea fapte.

Acest prim volum face parte dintr-o serie dedicata infractiunilor prevazute in legi speciale. Urmeaza inca doua volume, unul care va cuprinde infractiunile contra drepturilor si libertatilor fundamentale ale persoanei, iar celalalt infractiunile contra patrimoniului si cele privitoare la unele activitati reglementate de lege.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *