În Franţa, ca şi în multe alte ţări europene, partidele politice nu au o imagine bună. Această recrudescenţă a criticilor, pe care cartea caută s-o explice, nu trebuie să provoace renunţarea la studiul partidelor. Ele îşi păstrează un loc central în toate sistemele politice. Democraţia nu poate să funcţioneze fără organizaţii politice, care contribuie la structurarea opiniei publice şi la articularea cererilor membrilor lor. Dincolo de multiplele lor funcţii, partidele sunt în primul rând mediatori între naţiune şi putere, între indivizi şi scena politică. Ele exprimă conflictele şi tensiunile societăţii, dar contribuie şi la reducerea şi pacificarea acestora. Această dublă faţetă – expresia şi canalizarea conflictelor – explică fragilitatea partidelor, uşor de acuzat că şi trădează alegătorii. Lucrarea prezintă, într-o manieră sintetică, diferitele tradiţii în studiul partidelor politice; totodată analizează şi evoluţia formelor partizane, în Franţa şi Europa, demonstrând că, dincolo de evidenţa disocierii legăturilor dintre partide şi societate, se desfăşoară, în contrapartidă, o întărire a relaţiilor lor cu statele. În fine, furnizează informaţii preţioase cu privire la sociologia alegătorilor, aderenţilor şi militanţilor, a elitelor politice.
Leave a Reply