Philipp Vandenberg – Pergamentul uitat

1Când, la începutul secolului al XV-lea, marile catedrale, domuri şi biserici ale Europei încep să se prăbuşească, populaţia este cuprinsă de panica. În aceste vremuri neliniştite, Afra, o preafrumoasă fiică de bibliotecar, îi salvează viaţa lui Ulrich von Ensingen, taciturnul mester-constructor de domuri. Cei doi se îndrăgostesc, dar, curând după aceea, soţia lui Ulrich moare, iar Afra este acuzată de vrăjitorie. Disperată, Afra îşi aduce aminte de o caseta misterioasă, pe care o primise de la tatăl ei cu avertismentul că îi va putea aduce bogaţii, dar va distruge întreaga lume occidentală… Un pergament nescris îi nedumereşte pe cei doi îndrăgostiţi. Cu ajutorul unui alchimist, vor scoate la iveală un text latinesc care face referire la Constitutum Constantini. Dar ce este Constitutum Constantini? Treptat, Ulrich şi Afra îşi dau seama că au intrat în posesia unui document de o importanţă majoră. Dar în căutarea lor au pornit deja spionii papei, ca să-i reducă la tăcere pentru totdeauna.

Order Pergamentul uitat Preţ @ RON27,99

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *