Paulo Coelho – Al cincilea munte

autor:Ilă Citilă , 01.08.2010

Există momente inevitabile de nefericire care ne întrerup viaţa. Ele nu au loc însă fără motiv. Uneori lumea pare să fi conspirat împotriva noastră, aşa că ne întrebăm: „De ce trebuie să mi se întâmple tocmai mie?“ Confruntaţi cu inevitabilul, unii dintre noi se descurajează; alţii însă devin mai puternici şi înţelegerea lor sporeşte. Povestea profetului Ilie este o lecţie de speranţă nepreţuită pentru omul contemporan.

În ce măsură ne putem prezice destinul? Aceasta este întrebarea care pluteşte în aer deasupra celui de-al cincilea munte şi căreia fiecare dintre noi încearcă să-i găsească răspuns. Evocând drama şi intriga lumii haotice, pline de culoare a Orientului Mijlociu, Paulo Coelho transformă încercările prin care trece Ilie într-o poveste tulburătoare şi plină de inspiraţie – o poveste care aduce cu forţă în prim-plan tema universală a triumfului dragostei şi credinţei.

“Romanul merită citit. Bineînţeles că Biblia nu notează toate aceste întâmplări. Povestea este fictivă, dar are ca sursă de inspiraţie realitatea. Paulo Coelho a îmbrăcat în imaginaţie o poveste cutremurătoare, a unui destin scris dinainte”, scrie Raza de soare pe blogul ei.

De acelaşi autor:

Vrăjitoarea din Portobello

Sku: ALZRT6758MNC

Order Al cincilea munte Preţ @ Lei32.00

Zona livrare A


68 afisari

Comenteaza despre : Paulo Coelho – Al cincilea munte
Email-ul tau nu va fi publicat. Numele si email-ul sunt obligatorii.



  • Al cincilea munte

  • Coelho, Paulo

  • Traducere: Carmen Vasilescu
  • Editura: Humanitas
  • Număr pagini: 224
  • Apariţie: 2010