Dinu Antonescu – Patologia aparatului locomotor, volumul II

UnknownVolumul al II-lea al deja celebrei cărţi Patologia aparatului locomotor, recomandată în primul rând prin numele redactorului coordonator – reputatul Prof. Dr. Dinu Antonescu, unul dintre cei mai străluciţi zece medici din România, dar şi prin prestigiosul colectiv de autori, vine să umple golul existent în literatura de specialitate, abordând de data aceasta patologia coloanei vertebrale şi a membrului inferior. Apărută în condiţii grafice deosebite şi având o copertă inspirată, se adresează medicilor rezidenţi ortopezi, chirurgilor, neurochirurgilor, reumatologilor, radiologilor, medicilor kinetoterapeuti şi de recuperare. Dată fiind tematica, lucrarea are o bogată iconografie, care măreşte valoarea cărţii contribuind la reprezentarea mult mai clară a subiectelor avute în vedere. Departe de a epuiza meritele acestui tratat, dar numai şi cele amintite îl recomandă drept o bună investiţie pe termen lung într-un domeniu medical deosebit de interesant.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *