Otto Fenichel – Teoria psihanalitică a nevrozei

Prin această carte enciclopedică, Fenichel reuşeşte să capteze întregul univers conceptual freudian, dar şi efervescenţa psihanalitică din prima jumătate a secolului XX.
Apărută în 1945, cartea prezintă mai întâi conceptele esenţiale din psihanaliză plasate în contextul dezvoltării ontogenetice (de la Eul arhaic şi omnipotenţa primelor luni de viaţă la complexul Oedip şi alegerile de obiect), după care se constituie într-un impresionant compendiu de psihopatologie. Astfel, după ce trece în revistă mecanismele generale care conduc la nevroze (traumă, apărări, beneficii secundare, angoasă şi inhibiţii), Fenichel descrie pe larg şi cu viniete edificatoare simptomele şi tulburările specifice — pe lângă fobii, compulsii, perversiuni şi somatizări, sunt prezentate, din perspectivă psihanalitică, inclusiv schizofrenia şi psihozele maniaco-depresive. În ultima secţiune a volumului, Fenichel oferă instrumentele clinice pentru tratarea acestor patologii.
Teoria psihanalitică a nevrozei reprezintă un reper esenţial pentru psihoterapeuţii, medicii şi studenţii interesaţi de ansamblul ideilor şi tehnicilor lui Freud, dar poate constitui o bună introducere în psihanaliză şi pentru specialiştii din alte domenii socio-umane.

Order Teoria psihanalitică a nevrozei Preţ @ RON99,00

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *