Oliviu Puie – Contenciosul administrativ – Vol. I si Vol. II

OLIVIU PUIE este absolvent al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” (1994) şi doctor în drept (2009). Este membru activ al Institutului de Ştiinţe Administrative „Paul Negulescu”, fiind autor a peste 50 de publicaţii ştiinţifice în reviste naţionale de prestigiu şi a trei monografii de drept.

Detalii: Contenciosul administrativ – Vol. I si Vol. II.

Lucrarea intitulată Contenciosul administrativ reprezintă o mare parte a tezei de doctorat cu acelaşi titlu, susţinută în cursul anului 2008, sub îndrumarea reputatului profesor doctor Ion Deleanu, completată şi revizuită cu legislaţia, doctrina şi jurisprudenţa în vigoare până la data publicării prezentei lucrări. Având în vedere faptul că materia constituţională a contenciosului administrativ reprezintă o instituţie fundamentală a statului de drept, lucrarea se adresează, deopotrivă, teoreticienilor dreptului administrativ şi ai altor ramuri de drept aflate în conexiune cu dreptul administrativ, practicienilor, precum şi tuturor persoanelor interesate sau care activează în cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale. Lucrarea este structurată, datorită complexităţii sale, în două volume.

Primul volum este dedicat recursului administrativ prealabil în contenciosul administrativ, precum şi unor aspecte referitoare la exercitarea recursului jurisdicţional, respectiv: sistemul actual al contenciosului administrativ; condiţiile de admisibilitate şi cauzele care determină acţiunea în contencios administrativ; obiectul acţiunii judiciare; termenele de exercitare a acţiunii în contencios administrativ, instanţele competente şi căile de atac împotriva hotărârilor pronunţate de către instanţele de contencios administrativ.

Volumul II al lucrării Contenciosul administrativ este consacrat unei analize detaliate a acţiunii exercitate în contenciosul administrativ obiectiv şi subiectiv, precum şi a efectelor hotărârilor judecătoreşti pronunţate în materia contenciosului obiectiv şi subiectiv. De asemenea, acest volum este  dedicat şi unei analize detaliate a procedurii de executare a hotărârilor judecătoreşti pronunţate atât de către instanţele de contencios administrativ, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, cât şi de către unele instanţe speciale de contencios administrativ, pe calea recursului paralel.

Order Contenciosul administrativ - Vol. I si Vol. II Preţ @ RON99,00

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *