O prinţesă indiană vine la Bucureşti

La Casa ONU din Bucuresti va pătrunde, vineri 15 octombrie, parfumul Indiei adus de romanciera Shivani Singh, nepoata rajahului din Madhupur. Cartea sa Moarte la Curtea rajahului, un roman ajuns în Top 10 India Today, a fost tradusă în limba română de editura Taj.
Lansarea, oficiată de jurnalista TVR Dana Deac, va fi însoţită de o expoziţie de fotografii de epocă înfăţişând palatul şi persoanele care au servit ca model pentru personajele din carte.
Sectaculosul eveniment se desfăşoară sub auspiciile Alianţei Civilizaţiilor (Program ONU) şi al festivalului Namaste India.
Romanul prinţesei-scriitoare Shivani Singh, “Moarte la Curtea rajahului”, a fost asemuit de critica cu “Să ucizi o pasăre cântătoare” de Harper Lee, una dintre cele mai bine vândute cărţi ale tuturor timpurilor. Este un mistery istoric, plasat la Curtea unui rajah, cu o adolescentă de 13 ani (nepoata rajahului) în postura naratorului, care caută să desluşească misterul unor crime. Iese un tablou al unei epoci de capricii de neegalat, rafinament, perversitate, puritate, multa decadenta si pierderea inocentei.
Shivani Singh si-a abandonat doctoratul în filozofie pentru a face film, dar şi-a găsit adevărata chemare de scriitoare, cu acest prim roman surprinzător şi incomod, în care nu i-a cruţat pe rajahii Indiei, dezvăluindu-le cele mai întunecate secrete. Shivani lucrează în prezent la doua romane: unul istoric, a cărui acţiune se desfăşoară în India buddhistă, şi unul cu un subiect plasat într-o Indie futuristă, în anul 2012. Ambele vor apărea în traducere româneasca la editura TAJ.

Puteţi comanda aici!

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

4 Responsesto “O prinţesă indiană vine la Bucureşti”

  1. pop claudia spune:

    buna ziua.
    asi dori sa-mi spuneti cum asi putea cumpara aceasta carte?
    va multumesc.

  2. Ilă Citilă spune:

    trimiteti un mail pe carteapostala@bookiseala.ro cu datele dvs de contact si v-o livram ramburs

  3. pop claudia spune:

    asi dori sa stiu pretul

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *