Costi Rogozanu Ateneul Român, biletele de 5 lei epuizate încă de săptămâna trecută. Mă salvează domnul Oişteanu cu o invitaţie. Aşa că intru la întâlnirea Andrei Pleşu – Adam Michnick. Ascult, înregistrez şi vă spun cîteva dintre notele mele zen. “Zen” pentru că am scris deja cam toate reproşurile pe care le aduc falangei elitiste din România. Nu reiau.
Azi mi s-a lămurit un singur lucru: întrebam acum ceva timp cum se face că Michnik este invocat “în apărare” tot timpul de Tismăneanu, Pleşu, Mihăieş şi de alţii deşi e evident împotriva lor fundamental cu tot ce a scris cu toate reacţiile sale publice despre raportarea la comunism, la “vinovaţi”, la păcatele excesului de zel.
Michnik este pseudocitarea legitimatoare. De exemplu, Vladimir Tismaneanu îl pomeneşte tot timpul în sprijin deşi Michnik n-ar fi niciodată de acord cu discursul tardiv anticomunist predicat de întreaga grupare de intelectuali care au reînviat tema inclusiv cu beneficiu electoral pentru un anume TB în 2009.
Profundă ruptură între două feluri de a vedea regimul comunist. Michnik cu acea relaxare a omului care poate să ierte, să nuanţeze, să apere lideri comunişti, să critice capitalismul etc. Şi o falangă anticomunistă (ne)obosită care predică încă o misterioasă puritate morală mai ales prin Gabriel Liiceanu şi Vladimir Tismăneanu. Cu nemisterioase beneficii publice care vin la schimb.
Am notat cît m-a interesat din discuţie. Au mai fost momente bune ale polonezului, dar deloc surprize pentru cei care i-au citit textele fundamentale.
Pentru mine a fost o seară cu folos strict din acest unghi: mi s-a lămurit esenţa prieteniei acesteia poate adevărate, dar rupte de viziunea complet diferită asupra trecutului şi prezentului. În rest, plictiseală, aceeaşi plictiseală.
Şi un citat din Michnik, aşa, pentru reglarea respiraţiei:
Plictiseala şi cinismul sunt urmaşii naturali ai saloanelor din care au fost invitate să iasă gândirea, sinceritatea, autenticitatea. Plictiseala omniprezentă este o trăsătură a mediilor închise, blocate spiritual, incapabile să dialogheze cu lumea în schimbare, saturate de resentimentul faţă de ceea ce este nou şi necunoscut. Plictiseala înseamnă bârfe în loc de informaţii, intrigi în loc de dezbateri şi parada jalnică a carieriştilor în locul politicienilor preocupaţi de binele comun.
P.S. Pleşu a povestit că Michnik (aducînd un elogiu vivacităţii polonezului) l-a întrebat cum a coborât din avion ce crede despre Egipt. Aş spune doar că “zona elite româneşti” a stat iar tăcută în faţa unor evenimente externe incredibile – unii dintre ei, diplomaţi, foşti miniştri. La ce bun filozofii? Numai pentru “românisment”?
preluat de pe Voxpublica
Liiceanu și Pleșu sunt ieșiți de sub aripa lui Noica. Noi ăștia care de credem intelecuali mai tari decât ei suntem defapt o pleavă. Noi nu avem cum să le fim recunoscători lor (P&L) pentru că suntem niște nemernici ordinari. Singura șansă??? Citiți Noica, veți intelege tot!
ce trist trebuie să fie Victor cu aşa idoli de cârpă. Dacă e site cretin eşti liber să MARŞăluieşti prin alte locuri.
Nu inteleg de ce, din ce in ce mai mult devine „politically incorect” sa vorbesti urit de comunsim sa-l infierezi in termenii cei mai duri si sa-i fii adversar neinduplecat intreaga viata? Nu inteleg de ce, din ce in ce tot mai multi, din pacate tineri ginditori, recurg la astfel de discursuri care ma indreptatesc la o reflectie ceva mai concentrata asupra subiectului. Sa luam de pilda fascismul, fratele geaman al comunismului care este interzis in lumea intreaga desi a facut mai putine victime decit comunismul. De ce nu e si comunsimul la fel de blamat? De ce nu e interzis decit in Romania, dupa stiinta mea? Iata o tema la care as vrea sa va ginditi.