Nikolai Nosov – Habarnam pe Lună

1Aşa cum v-am anunţat, seria aventurilor lui Habarnam şi ale prietenilor săi nu s-a încheiat. Nici n-avea cum. Prichindeii, după cum ştiţi, sunt dornici să călătorească, sunt foarte curioşi şi, mai presus de toate, plini de neastâmpăr. De data asta ei vor să pornească spre Lună. Ideea călătoriei i-a venit lui ªtietot şi, ca s-o ducă la îndeplinire, a construit o navă cosmică, cu care să zboare doar prichindeii cei mai disciplinaţi, adică bineînţeles nu Habarnam şi Gogoaşă.
Dar ce să vezi? Lucrurile au luat o altă întorsătură: tocmai ei doi ajung primii pe Lună, unde au parte de peripeţii de tot soiul cu „prichindeii lunatici”, nişte prichindei cu altfel de apucături şi altfel de preocupări decât cei pământeni.
Sfatul nostru este să nu lăsaţi cartea din mână până ce nu veţi afla cum i-a salvat ªtietot, împreună cu Cerceluşa şi cu Scrumbiuţa, pe cei doi aventurieri şi cum s-au întors cu toţii pe Pământ.

Order Habarnam pe Lună Preţ @ RON34,00

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *