Nu am intenţia să fac din această carte „analiza problemei” puterii. Nu pretind să definesc nici o teorie, să fixez vreo teoremă, să intelectualizez vreo experienţă. Doresc numai să povestesc o viaţă în care ambiţia de a crea joacă un rol important. (…) Caracteristica societăţii noastre este absenţa speranţei, pe când scopul politicii este de a-i da o speranţă. Refuz fatalitatea. Cuvântul în sine, ideea şi consecinţele ei nu le pot suporta. Atâţia oameni au renunţat deja. Au renunţat să creadă că ziua de mâine poate să fie mai promiţătoare. Au renunţat la promovarea socială pentru familia lor. Au renunţat la un viitor mai fericit pentru copiii lor. Energia care subzistă în societatea noastră este folosită nu pentru a progresa, ci pentru a te proteja.(…) Prea mulţi responsabili politici nu mai au viziune, întrucât nu mai cred în capacitatea lor de a schimba viitorul. Ei confundă viziunea cu profeţia. Ei cred că li se cere să prezica viitorul, când, de fapt, li se cere să-l inventeze. Rolul politicii este de a propune un viitor şi de a permite realizarea lui. Iată de ce eu mă dedic, iată de ce eu cred încă în voinţă şi iată ce justifică, în opinia mea, dorinţa de a câştiga cele mai înalte responsabilităţi. A construi şi a iubi? Ar putea fi o promisiune. Pentru mine înseamnă o viaţă. Viaţa mea. Nicolas Sarkozy
Leave a Reply