Nicolae Manolescu recunoaşte că face parte din generaţia expirată

Interviu pentru blogul Istodor. Partea întâi: despre Herta Müller

Herta Müller și-a luat premiul pe temei politic? Are dreptul Herta Müller „să termine” umbra oricărei dizidențe românești? iată parte din întrebările puse criticului literar, președintelui Uniunii Scriitorilor și ambasadorului român la  UNESCO, într-un cuvînt, omului Nicolae Manolescu, pe blogul lui Istodor.

Istodor: Herta Müller și-a luat premiul pe temei politic?
Manolescu: În bună măsură, da. Ceea ce nu înseamnă că romanele și eseurile ei sunt lipsite de valoare, ci doar că juriul suedez a avut acces, așa zicând, la valoarea lor prin intermediul problematicii și ideologiei lor politice.
Istodor: Are dreptul Herta Müller „să termine” umbra oricărei dizidențe românești?
Manolescu: Evident, nu.
Istodor: Am ascultat-o. N-are în genă sămânță de compromis. Ați ascultat-o cu adevărat? Nu se temea de nimic.
Manolescu: Mă tem că, dintre noi, nu eu sunt cel care n-a ascultat-o cu adevărat. Faptul că H.M. nu se teme de nimic, nu e în chestie. Nici că are sau nu are în genă sămânță de compromis. Obiecția mea este că face judecăți generale, interzise de logica elementară, fără nuanțe, și, destule, în necunoștință de cauză. În definitiv, H.M. a cucerit publicul de la Ateneu prin câteva prejudecăți care l-au flatat.

Istodor: Ați reacționat. S-a văzut astfel această reacție: dom’le, dar ce vrea Manolescu, să i se recunoască dizidența?
Manolescu: Când am pretins eu a fi fost disident? Am spus, într-o emisiune de T.V., prima în direct după ani buni, imediat după 22 decembrie 1989, că n-am fost, și că regret că n-am fost, disident, alegând calea rezistenței prin cultură la care astăzi strâmbă din nas unii tineri care ne consideră o generație expirată. H.M. ar fi vrut să luăm arma în mână și să ne batem cu puterea. Cu excepția ei, firește, fiindcă era minoritară. Mă mir că un scriitor talentat și inteligent ca ea confundă literatura și politica. Și că n-a auzit de conceptul de reziliență, inventat de psihologi și de sociologi, care măsoară cu mai mare exactitate decât acela de rezistență reacția la șocuri a indivizilor și a societăților în regimurile totalitare. Ar fi renunțat la explicațiile radical-maniheiste și ar fi înțeles cât curaj și câtă lașitate, câtă opoziție și cât compromis implică, în același timp și în ce doze, atitudinea oamenilor care trăiesc în astfel de regimuri.
Istodor: De ce am fost lași, domnule Manolescu?
Manolescu: Credeți că e normal să-i judecăm pe toți la fel? Unii au fost curajoși, alții au fost lași. Unii au protestat, alții au tăcut. Au fost și unii care au ieșit în stradă pentru a-și apăra drepturile lor și unul care chiar și-a dat foc ca semn de protest contra încălcării drepturilor tuturor. Dintre scriitorii disprețuiți in corpore de H.M. s-a ales cel mai mare număr de disidenți din toate profesiile liberale. De ce să-i acuzăm pe toți românii de lașitate?
Istodor: De ce e curajoasă azi Herta Müller?
Manolescu: Îmi pare rău s-o spun, dar H.M. merită vorba românească, în replică la aceea nemțească pe care i-a suflat-o cu atâta drăgălășenie lui Mircea Cărtărescu, și anume : după război mulți viteji se arată. Cât s-a aflat în țară, nu-mi amintesc de vreun act de curaj al ei. În Germania, a prins glas și a criticat comunismul românesc. Bravo, ei! Dar îmi displace profund când se preface a nu ști câte dintre romanele sau poeziile colegilor ei români, apărute în țară și în timpul comunismului, au dat dovadă de curaj în zugrăvirea chipului hâd al regimului, vorbind despre crimele din epoca colectivizării agriculturii și a industrializării forțate, despre închisori și azile psihiatrice, despre umilințele cotidiene suportate de întreg poporul român și care, spre deosebire de minoritarii ca H.M., n-avea unde să plece. Fiecare om pe lumea asta trebuie să aibă un loc unde să se poată duce, spune un personaj al lui Dostoievski: H.M. a avut, majoritarii, nu. Ceea ce îi pretind laureatei nobil este doar puțină înțelegere față de cei care au fost exilați, ca și ea, în propria limbă, dar, spre deosebire de ea, în propria țară. Și pot s-o asigur că nu le-a fost deloc mai ușor.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *