Dincolo de miza estetică a cărţii, seriile succesive de cititori au fost fascinaţi fie că au vrut, fie că nu, în tot acest răstimp, de fenomenul ce constituie substanţa romnanului: ciocoismul, forma românească a parvenitismului, a venalităţii şi lăcomiei, a lipsei de repere morale, a mitocăniei agresive şi viclene, a exhibiţionismului îmbuibaţilor şi îngâmfaţilor. Ciocoismul repugnă, aproape tuturor, la primă vedere, dar el stă ascuns probabil în fiecare dintre noi; suntem obligaţi să vedem că mereu sunt create condiţii şi motive pentru renaşterea lui; nimic nu-l poate stăvili cu totul, cel puţin până acum. Iată, o constatare deconcertantă pentru oricine meditează serios şi-n tonalitate responsabilă despre centrele de imoralitate din spaţiul nostru public. Parafrazându-l pe Spinoza, autorul Eticii, am putea spune că unei pasiuni şi unui viciu nu le poţi opune cu folos, decât ceva egal în forţă, dacă nu ceva mai tare decât ele. Deocamdată, ciocoismul este, din păcate, un viciu activ, iar adevăratele virtuţi ale vieţii democratice – politeţea, spiritul de dreptate, cinstea, simplitatea, loialitatea, prudenţa, toleranţa, blândeţea curajoasă şi curajul blând, grija şi iubirea – apar ca valori morale şi forţe sufleteşti lipsite de vlagă.
Leave a Reply