Nici măcar la cărţi nu suntem ca Buenos Aires

La Buenos Aires există unul dintre cele mai mari supermarket-uri de cărţi din lume, îmi spune Monica Tatoiu. Acolo nu se vând numai titluri, lucrări cartonate, ci şi ideea de a fi bibliofil. Poţi intra lemn şi ieşi Alfredo cititoru’. Ţi se dau sfaturi despre cum să aranjezi o bibliotecă, ce mobilier ai avea nevoie, ce tablouri să alegi şi nu în ultimul rând cum să pari cult. Totul la preţ de IKEA.

Mai nou, pentru că UNESCO a declarat capitala Argentinei nu un Panthenon al fotbalului, ci chiar  Capitala Mondială a Cărţii, renumita artistă Marta Minujin a realizat un veritabil Turn Babel din 30.000 de cărţi, cu scară interioară. Edificiul poate fi vizitat până pe 28 mai, informează webcultura.ro. „Apoi, structura va fi demontată, iar cărțile vor fi dăruite publicului. Cele aproximativ 30.000 de cărți au fost donate de către biblioteci, cititori, şi peste 50 de ambasade din întreaga lume”.

Turnul lui Babel nu este prima instalație artistică pentru care Marta Minujin a folosit cărțile: în anul 1983, ea a creat din cărți o replică în mărime naturală a Parthenon-ului, într-un parc din Buenos Aires. Toate cărțile din care era alcătuită construcția fuseseră interzise în perioada dictaturii militare a lui Jorge Rafael Videla. După trei săptămâni, publicului i s-a permis să dezasambleze construcția, alegând cărțile pe care și le doreau, mai menţionează site-ul citat.

La Buenos Aires s-au născut scriitori mari ai lumii: Jorge Luis Borges, Fernando Sorrentino, Elsa Osorio, Vicente Perfecto, Fermin Chávez.


Scris de Marius Ghilezan

Marius Ghilezan a publicat prima carte în anul 2000. "Cum să reuşeşti în viaţa politică", apărut la Editura Active Vision, A scris primul roman sportiv post-decembrist, „Furia” (Editura Humanitas, 2005), inspirat din viaţa unui suporter al echipei Poli Timişoara; a mai publicat eseurile: „Hoţia la români” (Editura Runa, grupul Corint, 2008) şi „ImpostURA – despre snobism şi puterea falsului”, Editura Corint. În 2012 a reeditat Manualul de campanie electorală – cu elemente de New Media şi a publicat volumul de versuri “Medi – cu ochiul sticlos” (Brumar). În 2014, cartea „Corneliu Coposu – 163 de vorbe memorabile” (Editura Vremea) şi “Anatomia succesului – Marius Ghilezan de vorbă cu Dorin Sarafoleanu” (Editura RAO). Este coautor al cărţii "Idolii forului". A publicat peste 10.000 de articole în "România liberă", "Luceafărul de dimineaţă", "Timpul," Revista "22", "Dilema veche", "Timişoara," "Evenimentul zilei", "Cotidianul". Este coordonatorul site-urilor: bookiseala.ro, buchiseala.ro, happymed.tv

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *