Ni Maoshing – Secretele autovindecării. Sute de remedii naturiste inspirate de înţelepciunea orientală

În această carte de referinţă a vindecării prin metode naturiste, dr. Maoshing Ni (Dr. Mao din serialul „Totul despre sex”) combină înţelepciunea miilor de ani de tradiţie orientală cu randamentul deosebit al medicinei şi al ştiinţei nutriţioniste occidentale.
Pentru a fi sănătoşi, nu e de ajuns să avem un corp sănătos, ci trebuie să ducem o viaţă echilibrată. În prima parte a cărţii de faţă, Dr. Mao arată faptul că alimentele şi plantele medicinale, exerciţiile fizice, conştientizarea de sine, o viaţă emoţională pozitivă, traiul în armonie cu mediul înconjurător şi dezvoltarea spirituală sunt toate elemente esenţiale pentru o vitalitate bună şi o sănătate durabilă. Prezentând cazurile unor pacienţi pe care i-a tratat, el demonstrează cum:

• autoevaluare simplă poate preveni bolile;
• emoţiile negative ne îmbolnăvesc;
• dezordinea din locuinţă poate genera dezechilibru în organismele noastre;
• medicina orientală şi cea occidentală pot colabora pentru a înfrânge cancerul.

În a doua parte a cărţii, autorul descrie într-o manieră sistematică tratamentele sale preferate pentru vindecarea a peste 60 de probleme de sănătate frecvent întâlnite, cum ar fi: alergiile, artrita, eczemele, insomnia, mătreaţa, migrenele, hipertensiunea arterială, arsurile solare, muşcăturile de insecte, indigestia, sciatica sau sindromul intestinului iritabil.

Filosofia doctorului Mao:
Cu toţii avem capacitatea inerentă de autovindecare. De ce să nu încercăm atunci s-o activăm prin mijloace naturale înainte de a recurge la medicamente şi proceduri invazive? Pentru banala răceală, de ce să nu valorificăm puterea usturoiului sau a ghimbirului, în loc să luăm medicamente pentru răceală, care nu fac decât să înlocuiască simptomele cu efecte secundare? Pentru insomnie, de ce să nu încercăm să găsim o soluţie valabilă pe termen lung prin intermediul acupresurii sau a tehnicilor fengshui, în loc să înghiţim somnifere, care nu tratează cauza problemei?

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *