Ngugi wa Thiong’o – Râul care ne desparte

1Pe malurile unui râu sălăşluiesc două comunităţi Kikuyu, ce trăiesc după legile tradiţiei, mânate de credinţe ale căror rădăcini puţini şi le mai amintesc. Misionarii creştini veniţi în zona încearcă din răsputeri să scoată în afara legii ritualul circumciziei femeilor, dar în acelaşi timp creează disensiuni în rândurile celor două comunităţi. Localnicii sunt împărţiţi în cei care cred în educaţia creştină, cu binefacerile şi oportunităţile ei, şi cei care speră ca tradiţiile poporului lor îi vor îndrepta către o soartă mai bună. Pe măsură ce conflictul se adânceşte, tragedia capătă nuanţe şi prin intervenţia unui cuplu de îndrăgostiţi, care încearcă să acopere ruptura culturală ce macină cele două lumi prinse în prăpastia îndoielii.

Order Râul care ne desparte Preţ @ RON24,95

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *