Pentru a afirma permanenţa unei viziuni despre teatru ca arta căreia fantoma îi revelează miezul ascuns, Monique Borie şi-a propus să parcurgă în analiza sa un traseu jalonat de repere exemplare, de la marile forme teatrale istorice – tragedia greacă, dramaturgia shakespeariana şi teatrul no japonez – la marile opere fondatoare ale modernităţii – semnate de Maeterlinck, Strindberg, Ibsen sau Pirandello – şi la proiectele cele mai radicale ale scenei secolului XX – Craig, Artaud, Genet şi Kantor.
Leave a Reply