„Te multumeşti cu scrisul mărunt, îţi faci iluzii că el poate surprinde o parte din ceea ce desenul ar surprinde mai bine, şi adaugi alte note între ramele paginii, îndoit însă: niciodată nu ţi-a reuşit o descriere făcută la faţa locului, în aer liber, e probabil o lege a scrisului să nu reuşească decât după ce s-au stins ţipetele formelor şi ale culorilor şi s-au prăvălit în ireal lumina prea crudă, cântecul viu al păsărelelor, aromele şi şoaptele peisajului. Şi-apoi, hârtia, închipuită ca o mediterană fără margini, te-ndeamnă să tot navighezi, necuprinsul ei are loc şi pentru cel mai neînsemnat detaliu, îţi vine să te-apuci de-o treabă nebunească: să faci inventarul complet al tuturor văzutelor şi nevăzutelor, fabuloasa acumulare de chipuri şi aparenţe, fiindcă nu cred să fie în lume scriitor care să nu spere că va reuşi, într-o zi, să epuizeze, printr-o muncă tenace, întregul mobilier al unei privelişti, catagrafiind până şi furnicile şi frunzele, stelele din cer şi stelele din iarbă, universalul puls al sevelor în tulpini şi mulţimea umbrelor ce însoţesc de-aproape fiecare obiect.” (Mircea Horia Simionescu)
de acelaşi autor:
Leave a Reply