Mike Dooley – Alte mesaje de la Univers. Prinde-te în dansul vieţii

Indiferent dacă dansul tău preferat este tangoul, hula sau unul creat chiar de tine, dansul vieţii începe întotdeauna cu un prim pas curajos. Universul cântă întotdeauna muzica ta preferată, dar tu nu o poţi auzi decât atunci când acţionezi. De îndată ce vei face primul pas, partenerul tău loial, Universul, va începe să aranjeze jucătorii şi evenimentele din viaţa ta într-o coregrafie miraculoasă, punând în mişcare cerul şi pământul astfel încât să pună la unison viitorul visat de tine cu circumstanţele actuale din viaţa ta. Nicio dorinţă nu poate fi considerată imposibilă sau greu de atins. Gândurile tale au puterea de a crea lumi întregi. Cuvintele tale au puterea de a-ţi modela viitorul, iar paşii pe care îi faci au puterea de a descătuşa puterea magică ce se ascunde în spatele creaţiei. În această a treia carte din seria Mesajelor de la Univers, Mike Dooley îţi prezintă o nouă perspectivă asupra înţelepciunii celui mai loial prieten al tău.

Vestea bună este că viaţa nu este altceva decât o iluzie, un teren de joacă pentru aventurierii spirituali care îşi redescoperă astfel propria divinitate, în care orice se poate întâmpla, gândurile se transformă în realitate, iar visele se adeveresc.

Cartea Alte mesaje de la Univers. Prinde-te în dansul vieţii te face să pluteşti.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *