Udroiu Mihail – Protecţia europeană a drepturilor omului şi procesul penal român

1_produsÎn partea a II-a sunt reliefate diferite ipostaze de protectie a drepturilor omului prin raportare la dreptul penal român. Sunt abordate, printre altele, problematici ca: dreptul la viata (inclusiv situatia legitimei aparari în vederea protejarii proprietatii), principiile legalitatii si neretroactivitatii legii penale cu aplecarea speciala asupra interzicerii jurisprudentei retroactive in mallam parte, protectia vietii private sau de familie în care o importanta deosebita a ocupat expulzarea ori implicatiile criminalitatii informatice în acest domeniu, libertatea de exprimare, în special în ceea ce priveste presa sau administrarea justitiei.
Partea a III-a a tratatului analizeaza protectia europeana a drepturilor omului în cadrul procedurilor penale si stadiul actual al legislatiei române. Sunt astfel analizate standardele europene în materia protectiei libertatii persoanei, a dreptului la un proces echitabil, a vietii private, precum si garantiile procedurale din dreptul intern.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *