Melinda Galu – Cartea de contracte. Modele. Comentarii. Explicații

Necesitatea unei a treia ediţii a Cărţii de Contracte a apărut ca urmare a multitudinii de modificări legislative apărute în ultimii doi ani, începând cu intrarea în vigoare a Codului civil şi încheind cu intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă. Astfel, s-a considerat imperativ necesar, pe de o parte, a adapta contractele existente în ediţiile anterioare la noile realităţi juridice, iar pe de altă parte, a include în lucrare noile modele de contracte care sunt reglementate ca urmare a modificărilor legislative menţionate anterior. În lumina modificărilor legislative generate de intrarea în vigoare a Codului civil (1 octombrie 2011) şi a Codului de procedură civilă (15 februarie 2013), dar şi în completarea edițiilor apărute în anii trecuţi, cu scopul de a le adapta pe acestea la noile reglementări și practici din diverse domenii, a apărut iniţiativa acestei a treia ediţii. Ediția de față vine să îmbunătățească ceea ce s-a realizat în aparițiile anterioare ale lucrării, dar și să pună la dispoziția utilizatorului o serie de alte modele de contracte, necuprinse în edițiile precedente. Numărul mare de avocaţi implicaţi în redactarea prezentei ediţii a fost determinat de dorinţa de a transpune în toate contractele experienţa specifică a fiecăruia dintre autori pe diverse domenii de specializare.

Order Cartea de contracte. Modele. Comentarii. Explicații Pre @ RON169,00

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *