Marius Chivu la Cărtureşti Timişoara şi Iaşi

Vineri, 4 aprilie, la ora 19.00, la Librăria Cărtureşti din Timişoara (Str. Mercy nr. 7), va avea loc o întîlnire cu scriitorul şi criticul literar Marius Chivu, cu prilejul lansării volumelor Best of: proza scurtă a anilor 2000 şi Ce-a vrut să spună autorul, ambele apărute la Polirom în 2013, şi în ediţie digitală.

Invitaţi: Robert Şerban, Radu Pavel Gheo
Eveniment susţinut de Librăriile Cărtureşti

Miercuri, 9 aprilie, la ora 18.00, Marius Chivu îşi va întîlni cititorii ieşeni la Librăria Cărtureşti Palas (Str. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 1 A, Iaşi). Invitaţi: Dan Lungu, Florin Lăzărescu, Nicoleta Munteanu (moderator), redactorii revistei Alecart; Eveniment organizat în parteneriat cu revista Alecart şi susţinut de Librăriile Cărtureşti.

În Ce-a vrut să spună autorul, Marius Chivu deschide o uşă către culisele lumii literare din România anilor 2000, cu trimiteri atît în trecut, cît şi în viitor. 27 de scriitori din mai multe generaţii discuta cu Marius Chivu despre arta scrisului, despre împlinirile şi frustrările pe care aceasta le presupune, despre relaţia cu criticii şi cu cititorii, dar şi despre viaţa lor privată, despre visurile şi pasiunile lor mai puţin cunoscute.

 

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *