Mario Reading – Nostradamus. Profeţiile de bun augur

Michel de Nostredame (1503-1566), astrolog şi medic francez, a fost unul dintre cele mai controversate personaje ale secolului al XVI-lea. S-a bucurat de celebritate şi recunoaştere încă din timpul vieţii, în special datorită tratamentelor ingenioase aplicate victimelor ciumei din 1546-1547. Caterina de Medici l-a invitat la curtea sa ca astrolog şi în 1560 a fost numit doctorul lui Carol al X-lea.

A început să emită profeţii în 1547, iar în 1555 au fost publicate într-o carte numită Centuriile. Profeţiile sunt scrise în catrene rimate, folosind un stil criptic care combină franceza, latina, spaniola şi limba ebraică. Niciodată înţelese pe deplin, previziunile lui încă mai suscită curiozitatea, continuând să vadă lumina tiparului.

Nostradamus nu a prevăzut, însă, doar cataclisme şi războaie. Există numeroase profeţii de bun augur, de la înscăunarea Caterinei de Medici la naşterea lui Stradivarius sau alegerea papei Benedict al XVI-lea. Mario Reading adună laolaltă aceste catrene mai puţin cunoscute, oferindu-ne o interpretare originală şi dezvăluind un Nostradamus mai optimist decât îl ştim noi. Pentru înţelegerea catrenelor, Reading se distanţează de traducerile vechi, deseori greşite, şi foloseşte aşa-zisa tehnică eufonică, inventată de el, în care o importanţă capitală o au sunetele versului. Astfel, vocalele şi consoanele limbii franceze vechi dezvăluie înţelesuri ascunse cititorilor contemporani.

De acelaşi autor

Nostradamus. Misterul catrenelor pierdute

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *