Conţinutul lucrării reprezintă o analiză strategică asupra sectorului agricol distinct faţă de celelalte sectoare, cu toate că procesul de globalizare determină tendinţe convergente de apropiere şi de dezvoltare integrată a zonelor rurale şi urbane. Conjunctura internaţională determină tot mai mult conjunctura naţională, întreprinderile cele mai internaţionalizate tinzând să redefinească în folosul lor regulile jocului, exporturile reprezentând o parte tot mai importantă a producţiei. Nivelul de viaţă al unei naţiuni se află în strânsă dependenţă de resursele alimentare, cantitative şi calitative, de aceea caracteristica fundamentală a agriculturii în toate ţările lumii este organizarea producţiei interne pentru asigurarea nevoilor proprii şi apoi pentru excedente destinate exportului, obiectiv care poate fi realizat numai prin alocarea suplimentară de fonduri de investiţii.
Pornind de la definiţia strategiei “arta de a stabili obiectivele generale pe termen mediu şi lung, la un anumit nivel organizatoric şi de a formula direcţiile de acţiune pentru atingerea acestora, ţinând seama de resursele existente, răspunzând eficient la cerinţele mediului în care se acţionează” şi cunoscând că în agricultură acelaşi obiectiv poate fi realizat pe mai multe căi, am subliniat rolul tot mai important ce revine managerilor în luarea deciziilor de realizare a obiectivelor propuse.