Margaret Mazzantini – Marea, dimineaţa

1Farid trăieşte într-una din ultimele oaze din Sahara. Lumea lui este deşertul fără sfârşit, locul fierbinte al naşterii şi al fericirii, locul împlinirii şi al păcii. Această pace va fi însă sfâşiată de un zgomot la început insinuant, apoi din ce în ce mai puternic, care se apropie încet, ca un animal de pradă, chiar din inima deşertului: războiul. Jamila, mama văduvă, nu are altă cale decât să-şi ia copilul şi să fugă. Unde însă? Spre mare, spre celălalt deşert. Dincolo, de cealaltă parte a întinderii de apă, Vito, care-şi trăieşte copilăria în Sicilia, asistă la sosirea valurilor de refugiaţi. Refugiat la rândul lui, el este fiul unei arăboaice şi ea pribegită încă din copilărie. Dacă privirea lui Vito ar putea străbate marea, el ar vedea cum, cu ochii în lacrimi, Jamila linge buzele chinuite de morbul setei ale micuţului Farid.

Order Marea, dimineaţa Preţ @ RON24,95

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *