Cei din Aciua
Baba Rafila de la Cristior – cum îi ziceau nepoţii şi slugile – pornise la drum cu gândul să-şi vadă faţa de la Aciua. Cum îi merg treburile, ce-nţelegeri şi ce neînţelegeri mai erau în familia în care o dăduse nora, ce lipsuri mai avea fata, ce prisosuri agonisise, ce necazuri sau bucurii o mai încercau şi, una peste alta, să vadă cu ochii ei ce mai face, ce mai zice şi cum o duce în satul de sub Cornul Momii unde o aşezase la casa ei, la nişte socri pe care, în cele din urmă, fata avea să-i moştenească. Era de altfel o casă bună, nu se-ndoia ea de asta, şi familia – celedul, cum era vorba locului – o cunoştea ea prea bine. Altfel nu şi-ar fi instrăinat copila în neştire, printre străini, ca să-şi croiască rostul vieţii.
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply