Marc Dugain – Blestemul lui Edgar

John Edgar Hoover a fost directorul FBI aproape jumătate de secol, în perioada 1924-1972. Considerat homosexual şi paranoic, Hoover este unul dintre personajele care au scris istoria Statelor Unite ale Americii. A fost director al FBI sub mandatul a opt preşedinţi în perioada unor evenimente cruciale din istoria umanităţii: Marea Depresiune, al Doilea Război Mondial, Războiul din Coreea, Războiul din Vietnam şi Războiul Rece. Romanul lui Marc Dugain reînvie toţi aceşti artizani ai puterii în dialoguri şi documente dezvăluite fără ascunzişuri de „Memoriile” lui Clyde Tolson, adjunct, dar şi amant, al lui Edgar. Punctul de vedere este unul cu totul personal şi se referă la politica şi spionajul american, dar ţinta predilectă este familia Kennedy, învestitura şi atentatul asupra lui J.F. Kennedy, presupusa legătură cu Mafia, apetitul sexual bolnav al bărbaţilor din această familie, căsătoria cu Jacqueline Bouvier, moartea lui Marilyn Monroe, dar şi catastrofa din Golful Porcilor sau execuţia lui Rosenberg. Prin intermediul acestei cărţi, mit urile Americii sunt demontate unul câte unul, denunţând serviciile Americii „atotputernice”.

De acelaşi autor

O execuţie obişnuită

Order Blestemul lui Edgar Preţ @ RON24,99

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *