Consumul cărnii de om este un tabu suprem în orice societate care se pretinde civilizată. De-a lungul secolelor, canibalismul a fost un argument pentru a justifica persecuţia si cucerirea altor popoare, aparent mai puţin dezvoltate. Deşi pare surprinzător, recentele descoperiri paleontologice sprijină teoria conform căreia oamenii au fost devoraţi de semenii lor încă de pe vremea când primii noştri strămoşi au apărut pe Terra. A existat canibalism din vremurile cele mai îndepărtate şi în toate regiunile globului. Cu trecerea timpului, în majoritatea societăţilor această practică a dispărut, însă în unele triburi se mai menţine şi azi şi chiar este consfinţită şi glorificată.
Deşi ne repugnă ideea că o fiinţă umană poate trata corpul unui semen ca pe o simplă bucată de carne, canibalismul ne produce o inevitabilă fascinaţie faţă de ceea ce e straniu, diferit, faţă de ceea ce se abate de la normă; o atitudine profund omenească, ce se amplifică atunci când aflăm că, în unele triburi, canibalismul nu este considerat un act monstruos şi împotriva naturii, ci o practica bazată pe credinţe străvechi, acceptată de colectivitate, o datorie morală sacră.
Tocmai pe inevitabila fascinaţie se bazează şi Manuel Moros Pena când ne propune această surprinzătoare incursiune în antropofagie, din Antichitate până în zilele noastre. În paginile cărţii vom găsi capitole bine documentate despre canibalismul ritualic, cel al războinicilor, despre canibalismul de supravieţuire sau cel patologic… Vom afla despre celebrul caz al supravieţuitorilor accidentului aviatic din Anzi, despre canibalismul aztecilor, despre canibalismul funerar practicat de tribul fore şi chiar despre recentul caz al canibalului german Armin Meiwes.
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply