Malalai Joya – În numele poporului meu

În numele poporului meu este extraordinara poveste a unei femei afgane care, în ciuda tuturor opreliştilor, a ajuns membră a Parlamentului Afgan şi a luptei ei pentru respectarea drepturilor omului în Afganistan şi în lume.

Malalai Joya (ملاله یوسفزۍ)(n. 1978) este fiica unui fost student la medicină, care a luat parte la luptele împotriva invaziei sovietice a Afganistanului. Avea patru ani când familia ei a părăsit ţara, stabilindu-se în taberele de refugiati din Iran şi mai apoi din Pakistan. După retragerea trupelor sovietice şi venirea la putere a talibanilor, Malalai Joya s-a întors în Afganistan, lucrând pentru mai multe organizaţii de apărare a drepturilor omului. A predat în şcoli de fete clandestine din orasul Herat şi a deschis o clinică şi un orfelinat în provincia ei natală Farah. In 2005, a devenit membra a Parlamentului, fiind suspendată doi ani mai târziu, în urma denunţării corupţiei din randul lorzilor războiului. Malalai Joya a cerut în repetate rânduri judecarea lorzilor războiului pentru crime de război, primind ameninţări cu moartea şi fiind ţinta unor atentate, si a criticat amestecul altor ţări în treburile interne ale Afganistanului. Lupta ei a devenit cunoscută în toată lumea, fiind numită „cea mai curajoasă femeie din Afganistan”, iar printre numeroşii intelectuali care o susţin se numără Naomi Klein şi Noam Chomsky.

„Este o carte pentru cei care vor să cunoască o eroină adevărată, care îşi riscă viaţa în fiecare zi, pentru binele ţării ei.“ Library Journal

Order În numele poporului meu Preţ @ RON29,90

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *