Lucian Boia – Napoleon III cel neiubit

1„Această carte nu e o biografie. Intenţia autorului este să propună o meditaţie privind cariera unei personalităţi care i-a dezbinat pe francezi şi îi separă, încă, pe istorici. În centrul investigaţiei se află un proiect de o ambiţie puţin obişnuită. Napoleon III a vrut să remodeleze Franţa, Europa şi lumea.
Va trebui să limpezim geneza unei viziuni politice şi sociale foarte particulare, obiectivele urmărite şi modul în care-au fost puse în operă, iar la sfârşit să facem bilanţul, plin de contraste, al împlinirilor şi eşecurilor.
Fiecare individ, şi cu atât mai mult un personaj istoric de mare anvergură, prezintă o multitudine de chipuri, compuse şi recompuse în funcţie de perspectiva din care e privit. Napoleon III este o fiinţă reală şi în acelaşi timp o creaţie «colectivă» a scriitorilor, a istoricilor, a tuturor celor care s-au apropiat de el într-un fel sau în altul. Preocuparea mea a fost să găsesc un punct de echilibru între atâtea reprezentări divergente. Oricum, istoria nu deţine adevă­ruri «absolute». În spatele oricărei reconstituiri se ascunde istoricul. Cu alte cuvinte, acest portret, pe care l-am dorit cât mai fidel, este şi el, într-un fel, propriul meu Napoleon III.“ (Lucian BOIA)

Order Napoleon III cel neiubit Preţ @ RON32,00

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *