Din lumea fără de fruntarii a ultimelor decenii, Liviu Bîrsan plăsmuieşte un roman plin de tensiune, tragism şi poezie. Universul creat în Asylant aminteşte deopotrivă de lumea hoţilor de buzunare din Groapa lui Eugen Barbu şi de erotismul deloc tăinuit din Craii de Curtea-Veche de Mateiu Caragiale, totul povestit din perspectiva unui personaj-narator care, între Bucureşti, Berlin şi Santo Domingo, îşi descrie geografia personală astfel: «Eu n-am rădăcini în niciun pământ şi n-am ramuri să le întind către cer. Nu am frunze să se bucure de roua dimineţii şi nici fructe să se pârguiască la soare.» O lume fără iluzii şi speranţe, trăindu-şi drama sub un cer care nu promite nimic, un spaţiu unde vechile identităţi şi apartenenţe au involuat spre un tărâm incert situat la limita dintre purgatoriu şi iad, în măsura în care iadul ar putea fi un colaps infinit înlăuntrul propriilor vicii şi obsesii. De aici, romanul câştigă forţă, lectura e un regal, iar fiecare pagină e o plăcută surpriză.“
De acelaşi autor
Leave a Reply