Liliana Coman – Număr matricol 709

Cu Liliana Coman am trăit Revoluţia din 1989, la Constanţa. În zilele acelea, când sufletele ne-au fost larg deschise, ea s-a nimerit lângă mine. Şi chiar dacă sufletele ni s-au închis apoi la loc, a rămas acolo, înăuntru: martorul meu, memoria mea de rezervă pentru clipa de graţie. Aşa că, trei luni mai târziu, când pur şi simplu a dispărut, ca luată de valul care ne-a zburătăcit cumva pe toţi în cele patru vânturi, am simţit intens pierderea ei. După zece ani, înainte de a-i recunoaşte eu vocea la telefon, tresărirea din acel adânc de suflet a recunoscut-o. Era în Franţa. Făcuse detectivism ca să mă găsească. Şi eu îi lipsisem ei.

Doctor ès lettres, Liliana are, în timpul liber, o ocupaţie „de romancier”: traduce pentru oamenii legii depoziţiile infractorilor români ajunşi în faţa justiţiei.

Am auzit-o pe o colegă a ei – olandeză, cred – comparând numărul de „clienţi” ai fiecăreia dintre ele şi invidiind-o: „Tu mereu ai de lucru!”.

De mii de ori am rugat-o să scrie. Şi nu înţelegeam ce aşteaptă. Acum ştiu: acest roman pe care, exigentă, îl ţinea în sertar, de pe vremea întâlnirii noastre, o împiedica să se gândească  la următorul. Citindu-l, sunt sigură că trebuie neapărat să o facă.

Doina Jela