„Vreau să vorbesc de starea de detenţie, ca atare. Cu perfecta cunoaştere a faptelor. Viaţa de toate zilele într-o celulă. Cred că am trăit o experienţă unică. O femeie, singură, de-a lungul multor ani. Ani făcuţi din ore, din minute, din secunde. Secundele acestea aş vrea să le povestesc, aceste 3600 de secunde dintr-o oră, aceste 86400 de secunde dintr-o zi, care se târşâie încet, de-a lungul trupului, şerpi băloşi urcându-ţi-se în spirale de la picioare până la gât, fără răgaz, fără milă, de dimineaţa până seara şi în nopţile de insomnie, prea dese, continuând să te înlănţuiască fără odihnă şi fără oprire, la nesfârşit. Pentru că vreau să vorbesc şi de demnitatea umană. Şi de acele femei, mai târziu tovarăşele mele de penitenciar, care, împotriva a tot şi a tuturor, au rămas fiinţe profund umane.
Şi ca să afirm o speranţă. Speranţa că într-o zi îndepărtată omul va învinge firea. Nu schimbând cursul apelor, deşerturile sau cucerind cosmosul, ci schimbându-se pe sine însuşi. Schimbându-şi inima şi mintea.“ (Lena Constante)
„Sunt pagini extraordinare, scrise de Lena Constante, pictoriţă şi scenografă româncă închisă în spaţiul unei celule de cinci metri pătraţi, unde timpul picură cu o încetineală care poate ucide sufletul şi mintea. În cartea Lenei Constante, apreciabile sunt unicitatea mărturiei şi austeritatea în chip straniu poetică a stilului. Şi, după ce am isprăvit lectura, continuăm să auzim vocea acestei femei care a reuşit să evadeze în liniştea propriei minţi: ce răzbunare splendidă asupra călăilor săi!“
Leave a Reply