Lars Kepler – Pact cu diavolul

Unele pacte nu trebuie rupte niciodată. Nici măcar sub ameninţarea morţii. După succesul pe care l-a avut cu cartea sa de debut, Sub hipnoză, Lars Kepler revine cu un thriller la fel de captivant. Nu despre tulburări de personalitate, ci despre afaceri murdare şi corupţie la nivel înalt.
Într-o noapte de vară, un vas de agrement este găsit plutind în derivă în arhipelagul Stockholm. La bordul lui, se află o femeie moartă. Se dovedeşte a fi sora lui Penelope Fernandez, o militantă pentru pace şi o figură publică bine-cunoscută. A doua zi, directorul Carl Palmcrona este găsit spânzurat în apartamentul său din Östermalm, un cartier exclusivist din Stockholm.
Legătura dintre cele două decese este o fotografie care i-a aparţinut lui Penelope şi în care pot fi văzuţi politicieni cu influenţă şi traficanţi de arme. Până acum, nimic neobişnuit – doar că aceste crime au fost comise pentru a se împiedica răspândirea fotografiei.
În lumea celor care deţin puterea, se pare că anumite contracte nu pot fi încălcate nici cu preţul vieţii…

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *