Larry King – Diana, prinţesa inimilor

La peste zece ani de la şocanta şi tragica dispariţie a Prinţesei Diana, în 1997, influenţa sa asupra imaginaţiei întregii lumi nu face decât să crească. Pentru alcătuirea volumului Diana, Prinţesa inimilor, Larry King, moderatorul celui mai longeviv şi mai popular talk-show de televiziune, şi-a pus la lucru celebra sa agendă cu adrese şi numere de telefon şi a intrat în legătură cu mai multe persoane care au cunoscut-o pe Diana, unii în calitate oficială, alţii în relaţii personale, rugându-le să-i ofere cîteva dintre cele mai vii amintiri despre Prinţesă. Unele dintre aceste amintiri sunt pline de sensibilitate, elogiind farmecul, compasiunea şi capacitatea Dianei de a stabili o legatură caldă cu orice persoană pe care o întâlnea, altele sunt instructive şi revelatoare, vorbind despre eşecurile din viaţa Prinţesei şi slăbiciunile sale. Toate acestea, adunate, se întrepătrund, alcătuind un portret multidimensional al uneia dintre cele mai celebre femei din lume, despre care omenirea tânjeşte în continuare să afle cât mai mult. Cei care au cunoscut-o pe Prinţesă, printre care se numără secretarul său personal, Patrick Jephson, ca şi cunoştinţele mai puţin apropiate, precum Joan Collins, ne împărtăşesc amintiri extraordinare despre Diana, care o conturează ca pe o fiinţă plină de compasiune, fermecătoare, caldă, iubitoare şi, nu în ultimul rând, foarte veselă. Jurnalistul englez Piers Morgan îşi aminteşte că “avea un râs fantastic, un chicotit cât se poate de natural şi de molipsitor”. Fostul secretar de presă al Reginei, Dickie Arbiter, îşi aminteşte de replica Dianei, atunci când acesta a făcut o apreciere ironică la adresa maşinii germane pe care o conducea ea: “Cel puţin pe o maşină germană te poţi baza mult mai mult decât pe un soţ de aceeaşi origine”. Deşi majoritatea celor care au colaborat la această carte au o atitudine admirativă, câţiva, printre care actorul Robert Powel, au menţionat şi defectele Prinţesei, amintind de temperamentul său agitat şi punând la îndoială statutul său de victimă a regalităţii. Multe dintre secţiunile cărţii sunt emoţionante, dar una cu adevărat impresionantă este cea scrisă de Tessa Dahl (fiica celebrului scriitor Roald Dahl şi a Patriciei Neal), o prietenă din copilărie a Dianei. Printre amintirile despre Prinţesă, Dahl dezvăluie detalii dureroase din propria ei viaţă, cu un talent scriitoricesc care îl face pe cititor să-şi dorească să citească, la un moment dat, memoriile acesteia.

Order Diana, prinţesa inimilor Preţ @ RON19,99

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *