Kateřina Tučková – Dumnezeițele din Moravia

COPERTI36În Carpații Albi, distanțele mari și izolarea au făcut posibilă păstrarea vreme de secole a unei vechi tradiții magice, aceea a dumnezeițelor: ele erau vindecătoare, cunoscătoare ale ierburilor medicinale, puteau citi viitorul și refuzau să acționeze altfel decât în numele binelui.

Dora Idesová este ultima descendentă a unei familii de dumnezeițe, dar nu este continuatoarea lor; în urma unor întâmplări dramatice, ea a crescut într-un orfelinat. Dora este etnograf, tradiția dumne­zei­țelor i se pare demnă de a fi studiată fără granițe ideologice, dar pentru ea nu poate fi un mod de viață. Pe măsură ce studiile ei avansează, Dora descoperă că evenimentele care i-au influențat viața nu au stat sub semnul hazardului, ci al înfruntării dintre bine și rău.
Romanul pseudo-documentar Dumnezeițele din Moravia a fost evenimentul literar al anului 2012 în Republica Cehă. Atingând teme de istorie recentă comune țărilor din fostul bloc comunist (politi­zarea și folosirea ­psihiatriei ca instrument de represiune, abuzurile și abrutizarea din orfelinate), cartea poate fi citită ca o pledoarie pentru păstrarea tradiției ­magico-religioase în afara imixtiunilor ideologice, pe de-o parte, și ca un manifest pentru asumarea trecutului, oricât de traumatic ar fi el, pe de altă parte.
Order Dumnezeițele din Moravia Preţ @ RON50,00

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *