Julien Green – Leviathan

Frumuseţea este o minune ce poate fi nimicită foarte uşor şi n-ar trebui admirată decât de departe; ea piere tot atât de inexplicabil ca însăşi prezenţa sa, iar mâna omului o pângăreşte întotdeauna.”

Un bărbat cu o căsnicie nefericită urmăreşte o tânără spălătoreasă, se îndrăgosteşte de ea de la distanţă, iar în momentul culminant al apropierii o loveşte, desfigurând-o.

Ura faţă de fiinţa pe care o adori, sentimentul de fericire că un bărbat, oricum ar fi el, te iubeşte, tristeţea de a nu putea dori nimic, suferinţa de a fi bătrână, urâtă şi neputincioasă – iată o poveste în care infernul nu mai înseamnă „ceilalţi”, ci fiecare pentru sine.

Leviathan este un coşmar de dragoste pe fondul unei frumuseţi urâţite – o carte în care rulează un film cu „personaje goale, bărbaţi şi femei, pe care un călău le goneşte din urmă cu lovituri de bici”.

De acelaşi autor

Necunoscutul

Order Leviathan Preţ @ RON19,50

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *