În Năluci, John Banville crează un personaj care, după zece ani de închisoare (timp în care devine expert în arta secolului al XVII-lea), pleacă pe o insulă ca secretar al profesorului Kreutznaer, pentru a-l ajuta, chipurile, să finalizeze marea sa opera — biografia unui oarecare Vaublin, pictor francez din secolul al XVIII-lea. În centrul povestirii stă capodopera lui Vaublin, tabloul intitulat „Le Monde d’Or”, o pânză fictivă, ce reprezintă, de fapt, recrearea de către Freddie Montgomery a unei Arcadii mitice, timpul şi locul de dinainte de cadere, de dinainte de crima.(”Le Monde d’Or este una din acele cateva imagini atemporale care par sa atarne vesnic in galeria mintii noastre.”)
Valoarea prozei lui Banville nu stă în omniprezenţa artei ca temă (întâlnim nenumărate referinţe la pictori reali sau la opere reale care fac din trilogie un adevărat catalog de muzeu). Banville împrumută din arta picturală nu numai câmpul semantic, ci şi principiile ei, tehnicile, procedeele. Trilogia, care are structura unui triptic în care povestea, subordonată noţiunii de cadru, se întregeşte de la o tabliţă la alta, este un studiu despre lumină, culoare, perspectivă, şcoli de pictură sau genuri picturale. Şi mimează, pas cu pas, mişcarea progresivă a artistului prins în procesul creaţiei.
Leave a Reply