Între 1970 şi 1980 psihologul elveţian Jean Piaget a muncit mult la cercetarea importanţei educaţiei morale la copii. Aşa s-a născut lucrarea de faţă, care a influenţat copleşitor gândirea europeană şi americană în acest domeniu al formării viitorului adult. Savantul a ajuns la concluzia, după ani de muncă pe „meterezele” laboratorului său, că nu e destul să creşti copilul în acord cu mediul şi dorinţa ta ca părinte, ci trebuie să-i cultivi abilităţile pentru a forma un inventator, nu un comformist.
Teoria sa de dezvoltare cognitivă poate fi folosită în educaţia primară prin interacţiune. Jean Piaget crede în două principii de bază: copiii au nevoie de idei despre moralitate în perioada în care descoperă lumea. Atunci ei îşi dau seama despre ce e bine şi ce e rău, corect şi incorect, în opoziţie cu părerile adulţilor. Îşi fac propriile păreri despre lume şi viaţă.
La momentul apariţiei cărţii Judecata morală la copil în 1932 a impresionat lumea psihologiei şi nu numai din două motive: o dată că a definit moralitatea în termeni filozofici (universală, generală şi obligatorie) şi a doua oară că a desfinţat principiile egalităţii pe baza normelor culturale cu norme morale. Piaget este sursa principală al conceptelor de egalitate, reciprocitate şi justiţie la copii.
Lui Piaget ştiinţa i-a atribuit diferite tipuri de procese de relaţionări sociale, precum şi introducerea distincţiilor fundamentale între acestea. Când unul obţine o poziţie mai de putere, relaţia socială devine asimetrică, iar cunoaşterea poate fi asimilată mai mult de către participantul dominator, atât sub o forma stabilă/fixă/rigidă, cât şi sub o formă felxibilă.
Piaget se referă la acest proces ca fiind unul de transmitere socială, care se poate ilustra prin modul în care bătrânii unui trib iniţiau membrii mai tineri în modelele de credinţe şi practici ale grupului. În mod similar, în cazul în care adulţii exercită o influenţă dominantă asupra copiilor în creştere, aceştia pot dobândi cunoştinţe mai avansate decât ceilalţi. Prin contrast, în relaţii de cooperare, puterea este mai uniform distribuită între participanţi, astfel încât o relaţie apare mai simetrică. În aceste condiţii, formele autentice de schimb intelectual devin posibile; fiecare partener are libertatea de a proiecta gândurile lui.
De acelaşi autor
Leave a Reply