Jean Diaconu – Diagnosticul clinic în patologia mucoasei bucale şi peribucale

Pornind de la lacunele practicii medicinei moderne, în care observaţia clinică a bolnavului şi examinarea cavităţii bucale au devenit desuete, şi de la nenumăratele erori de diagnostic care rezultă din acestea, autorii cărţii au găsit necesar să expună leziunile cavităţii bucale şi peribucale. Ţinând cont şi de faptul că, practic, toţi agenţii etiologici: virali, bacterieni, fungici, fizici, chimici şi toxici, şi toate afecţiunile prin mecanisme imunologice, alergice şi proliferative se manifestă la acest nivel, putem concluziona că prin cunoaşterea şi recunoaşterea leziunilor cu această localizare se pot orienta raţional examinările necesare pentru un diagnostic pozitiv fundamental şi se poate stabili tratamentul corespunzător. Patologia extrem de variată a mucoasei bucale interesează numeroase specialităţi, ca: medicina dentară, dermatologie, medicina internă, pediatrie, gastroenterologie, ORL, medicina de familie.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *