Jasper Fforde – Nuanțe de cenușiu

În lumea lui Eddie Russett, culoarea înseamnă destin. Odată testată, percepţia culorii le determină oamenilor locul în Cromatocraţie. Nimeni nu poate vedea preponderent decât o culoare şi nimeni nu ştie de ce –, dar sunt o mulţime de necunoscute apărute după Ceva Ce s-a Întâmplat, dezastrul care s-a abătut asupra omenirii şi care a fost urmat de deFaptizare şi de Retroziuni.

Ca pedeapsă pentru răzvrătirea împotriva birocraţiei Colectivei, Eddie – un Roşu, aşadar cu doar o treaptă deasupra Cenuşiilor, clasa muncitoare – este trimis să facă un recensământ al scaunelor în Carminul de Răsărit, în Hotarele Îndepărtate, un ţinut unde locuitorii au un mod aparte de a interpreta Regulamentul. Într-o lume în care întrebările şi cei care le adresează nu sunt văzuţi cu ochi buni, Eddie se îndrăgosteşte, se răzvrăteşte împotriva Prefectului, află un mare secret şi este înghiţit de un copac carnivor.

De acelaşi autor

Cazul Jane Eyre

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *