Jaroslav Seifert – Toate frumuseţile lumii

1Premiul Nobel pentru Literatură, 1984

“pentru poetica scrierilor sale bazate pe prospeţime, senzualitate şi inventivitate bogată în scopul promovării versatilităţii spiritului uman”

„Memoriile lui Seifert conţin «întâmplări şi amintiri» din tinereţea şi de la începutul maturităţii poetului şi publicistului, mai ales din perioada interbelică. Evocările autorului nu tind spre obiectivitate şi exactitate, ci sunt intenţionat subiective, fiind orientate, pe de o parte, spre figurile unor prieteni, colegi şi cunoscuţi din lumea artistică, iar pe de altă parte, spre marea iubire a poetului – oraşul său natal, Praga, simbol al identităţii naţionale, dar şi o fiinţă misterioasă, cu mai multe feţe.”
Libuše Valentová

„Jaroslav Seifert a fost un om, un poet şi un artist care prin opera sa a influenţat o serie de generaţii de artişti şi a bucurat mulţi oameni, indiferent de vârstă, sex sau educaţie. Apărută prima oară în 1981 la Köln şi Toronto în formă necenzurată, culegerea Toate frumuseţile lumii reprezintă un comentariu în proză pe care poetul îl face în legătură cu propria sa operă, dar şi cu principalele momente şi personaje care i-au influenţat viaţa şi activitatea de-a lungul timpului.”
Helliana Ianculescu

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *