James Rose – Psihodinamica dezvoltării umane. Creştere, maturitate, senectute

Începând cu o discuţie despre naştere şi copilărie, cititorul este condus de-a lungul fiecăruia dintre stadiile fundamentale ale dezvoltării umane. Autorii dezvăluie interacţiunea complexă dintre factorii fizici, emoţionali şi psihologici care contribuie la tiparele individuale de dezvoltare, care îl fac pe fiecare dintre noi să fie unic. Sunt acoperite toate momentele majore ale vieţii, inclusiv adolescenţa, munca, parentajul şi senectutea. Cartea demonstrează valoarea deosebită a ideilor psihodinamice pentru înţelegerea unor fenomene cotidiene bine cunoscute, cum ar fi ataşamentul copilului mic faţă de mamă, atitudinea faţă de autoritate la adolescenţă, criza de la mijlocul vieţii.
Această introducere în dezvoltarea umană, extrem de accesibilă, scrisă fără utilizarea unui jargon de specialitate, îmbină obiectivitatea ştiinţifică cu o abordare sensibilă şi plină de înţelegere pentru psihologia fiecărei vârste.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *