Academia Română – Istoria Românilor. Vol I

1Primul volum al Istoriei ţării noastre tratează elementele de bază ale evoluţiei cultural-istorice, de la apariţia omului pe teritoriul României până la cucerirea romană. Partea I a acestui volum acoperă cea mai mare durată a istoriei României, din paleolitic până la prima perioadă a epocii fierului, inclusiv (cap. I-III). Acest interval de timp, de aproximativ un milion de ani, ocupă un loc de primă importanţă în ansamblul istoriei României, aflându-se la temelia întregului edificiu al evoluţiei ulterioare. Un deosebit interes prezintă, fireşte, particularităţile cultural-istorice ale societăţii umane din spaţiul carpato-danubian din această perioadă, în strânsă legătură cu evoluţia culturilor europene, îndeosebi ale acelora din sud-estul Europei, dar şi cu civilizaţiile evoluate ale Orientului Apropiat. Partea a II-a a volumului (cap. IV-X) cuprinde o perioadă relativ scurtă, de circa 600 de ani, în care prezenţa izvoarelor scrise alături de cele arheologice îngăduie o abordare nominală a fenomenelor istorice, în sensul îmbinării evoluţiei culturale cu cea a faptelor propriu-zise. Punctul culminant al istoriei Daciei preromane îl reprezintă răstimpul cuprinzând domniile regilor Burebista şi Decebal, reflectat arheologic în ceea ce se înţelege prin „civilizaţia geto-dacă din perioade de maximă dezvoltare” (cap. VIII-X).

Order Academia, Română Pret @ RON129,00

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *